Book Corner Avangardist

Marţi, 2 februarie, ora 18.oo, Librăria Book Corner lansează, în parteneriat cu Editura Dacia, antologia de texte de avangardă Sadismul adevărului de Saşa Pană. Va prezenta cartea prof.dr. Ion Pop, care semnează şi studiul introductiv al cărţii. Din partea editurii va vorbi doamna Nadia Farcaş, manager coordonator.
Sadismul adevărului este reeditat astăzi la peste şapte decenii de la apariţia sa, într-un moment în care carţile sau expoziţiile despre avangarda românească lipsesc în mare măsură. Cartea are, în acest sens, o valoare documentară, constituindu-se într-un “interesant şi viu document de epocă” scrie Ion Pop, o culegere de publicistică, mai degrabă decât o îmbinare de cruzimi şi vehemenţe. Sumarul acestei cărţi publicată în 1936 reuneşte texte diferite, de la articole de caracterizare a unor membri ai avangardei sau a unor texte marcante, până la articole pe teme de actualitate politico-literară, anchete sau note de lectură. Se păstrează în carte o atitudine ostilă tradiţiei consistentă cu înclinaţia radical- negatoare a mişcării de avangardă, tenta polemică fiind accentuată stilistic, şi, în acelaşi timp, prin portretizarea figurilor avangardei europene se creează o topologie artistică şi conceptuală comună.
Pentru Book Corner acesta este inceputul unei serii de evenimente legate de avangardă, lansarea fiind urmată miercuri,3 februarie, ora 18.00, de o prezentare a avangardei maghiare din România . Evenimentul va avea loc în cafeneaua Insomnia, printr-un parteneriat dintre Book Corner, Insomnia şi Nepotu’ lui Thoreau. De asemenea, tocmai pentru că noi credem în relevanţa pentru contemporaneitate a acestui subiect, pe blog-ul nostru vor fi prezentate cărţile disponibile pe această temă. Pentru că noi credem că o librărie inseamnă mai mult decât un colţ de carţi, este, de asemenea, un spaţiu de cultură.


Loading... 


