Adolfo Bioy Casares, După-amiaza unui faun

Originalitatea lui Adolfo Bioy Casares — „cel mai pur dintre prozatorii fantastici din Argentina şi, poate, din America“ (Luis Alberto Sánchez) — izvorăşte din arta inconfundabilă de a structura, într-un demers narativ unitar, de un echilibru desăvârşit, cele două coordonate esenţiale ale creaţiei sale: cea fantastică şi cea omenească, proiectând în oglinzi infinite fascinantul joc de lumini şi umbre ale incidenţei irealului în cotidian.  

„Fantasticul este una dintre marile chei ale literaturii mele“, mărturiseşte scriitorul, convins că „realitatea poate fi fantastică în orice clipă… fiindcă uneori viaţa ne oferă o viziune momentană a ceva ce alterează ordinea realului“. Îmbinând subtil elemente ale literaturii de sorginte fantastică — misterul, straniul, ambiguitatea, indeterminarea, suspansul, atracţia exercitată de  zona absconsă, întunecată a existenţei — cu dezvăluirea dimensiunii lăuntrice a fiinţei umane aflate aproape întotdeauna sub semnul atotstăpânitor al sentimentului iubirii,  povestirile adunate în volum reflectă, în varii ipostaze, tema efemerităţii persoanei,  simţită ca o incertitudine ce ne determină să nu putem avea siguranţa identităţii celeilalte fiinţe, întrucât cunoaşterea umană este imperfectă.

Editura Curtea veche

Principalele curente ale marxismului - Vol. I, Fondatorii
Leszek Kołakowski

„Ca unul care a practicat odinioară ruptura cu sistemul prin invocarea spectrului lui Marx împotriva «socialismului real», mărturisesc că lecturile din Kołakowski au contat enorm în deşteptarea mea. După plecarea în Occident, despărţirea mea de orice ipostază a marxismului a fost direct legată de modelul Kołakowski. Îi admir consecvenţa umanistă, deschiderea spre universul religiei şi curajul respingerii oricărui determinism univoc. Asemenea lui, cred că «minciuna este sufletul nemuritor al comunismului». Rolul Diavolului în Istorie ţine în primul rând de falsificarea Binelui şi a Adevărului. În acest sens, opera lui Kołakowski reprezintă un exorcism gnoseologic.”
Vladimir Tismăneanu

Editura Curtea veche

Spune adevărul puterii. Apărători ai drepturilor omului care transformă lumea
Kerry Kennedy

Spune adevărul puterii prezintă, prin intermediul unor interviuri, poveştile a numeroşi eroi care au înfruntat plini de curaj tortura, ameninţările cu moartea sau închisoarea în numele cauzelor cărora şi-au dedicat sau chiar sacrificat viaţa: libertatea de expresie, domnia legii, protecţia mediului, eradicarea muncii forţate, dreptul la justiţie, accesul la capital, drepturile femeii şi libertatea religioasă.
Interviurile îşi propun să dezvăluie opiniei publice internaţionale atrocităţile la care au fost supuşi aceşti oameni, în speranţa că forţa exemplului personal şi a determinării lor în faţa injustiţiei îi va îndemna pe cititori să transforme, la rândul lor, propriile comunităţi şi lumea în care trăim cu toţii.

Editura Curtea veche

„Raftul cu literatură despre Basarabia a devenit consistent în anii din urmă. Deja tot ce o diferenţiază de literatura de aici este limba: o limbă română curată, limpede şi parcă mânuită cu evlavie. Şi totuşi, ceva o distinge mai profund în vacarmul autohton. Ceva ce, cu admiraţie şi vagă invidie, detectezi - dincolo de boarea de exotic-familiar a unei lumi îndeobşte rurale, straniu încremenite - ca un amplu suflu de universalitate, de care noi rar avem parte.

Citind cartea pe care o aveţi în mâini, veţi descoperi lesne în ce constă acest ceva: este vorba de miză, pur şi simplu. Basarabenii - chiar şi cei instalaţi de cinci decenii la Bucureşti, ca Boris Buzilă - au ceva esenţial, vital de spus. ” (Doina Jela)

Editura Curtea Veche

Regionalism românesc - Organizare prestatală şi stat la nordul Dunării în perioada medievală şi modernă

„Statul este o formă târzie, foarte înaltă, foarte delicată, la care, în anumite condiţii, ajunge un popor. Chiar şi astăzi s-ar putea trăi în unele împrejurări fără forma aceasta de stat care îşi găseşte originea în amintirile clasice, în anumite forme de filosofie politică din timpurile noastre. Prin urmare, nu era un stat, ci o lume românească trăia în mijlocul pădurilor, în satele acestea înconjurate de pădurile ocrotitoare, în care de altminteri se putea dezvolta o anumită viaţă, de un nivel care putea fi destul de ridicat.” (Nicolae Iorga)

Editura Curtea Veche