Dora Mezdrea (ed.), Constantin Noica în arhiva Securităţii

„A reuşit oare Noica, în tentativele sale de prelucrare a ofiţerilor Securităţii, să mute cu vreun milimetru limitele pe care Securitatea şi le dăduse dinăuntrul ei şi prin care se definea din capul locului? După frenezia cu care, în anii ‘80, se dărâmau biserici, se desfiinţau institute şi se blocau contactele cu tot ce era străin, înclin să cred că nu. Dar asta nici nu înseamnă că tot ce conţine Dosarul său de urmărire vorbeşte vreo clipă de cedarea lui Noica (de ce ar fi făcut-o? Noica nu mai putea fi speriat - frică nu-i mai era, cred, de mult -, pentru că personal nu mai avea nimic nici de pierdut, nici de cerut), ci doar de nerenunţare, încăpăţânare, disperare şi inadecvare.” (Gabriel Liiceanu)
„Noica le spune în faţă securiştilor că, dacă i se cer servicii de turnător, e gata să se întoarcă la puşcăria Jilava, le aminteşte că a fost pălmuit în închisoare pentru refuzul de a colabora şi le explică, necomplezent, că o lege care interzice românilor să stea de vorbă, fără să raporteze, cu cetăţeni străini e o lege ofensatoare, de proastă calitate. În 1971 refuza să participe la un congres internaţional de logică tocmai ca să nu i se ceară să relateze eventualele convorbiri cu străinii. Admonestat că nu face publicistică de actualitate, Noica răspunde: Eu nu fac filozofie ieftină. Eu vă caut pe dvs. să mă ajutaţi să facem ceva în cultură. Alt tip de informaţii n-am dat niciodată şi nici nu voi da.” (Andrei Pleşu)
Editura Humanitas

Richard Dawkins, Ceasornicarul Orb

Cartea pe care ar fi scris-o Darwin dacă ar fi trăit în zilele noastre.
“Richard Dawkins a adus evoluţia la zi.” (The Times)
După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles - şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În Ceasornicarul orb Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, aşa-zisele “verigi lipsă” despre care vorbesc paleontologii, precum şi numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicaţiilor lui Dawkins e înţelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluţiei şi a raportului dintre întâmplare (mutaţia genetică) şi determinism (selecţia naturală). Ceasornicarul orb e o demonstraţie de forţă intelectuală care îşi are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărţi de biologie.

Editura Humanitas

Jack Kerouac, William S. Burroughs, Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor 

Un  roman eveniment, scris în urmă cu peste cincizeci de ani, descoperit şi publicat în 2008.
Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor este o carte rară atât prin destinul, cât şi prin semnificaţia ei. Romanul a fost scris de cei doi părinţi ai generaţiei beat în 1945, cu un deceniu înainte de explozia curentului pe care l-au impus, împreună cu Allen Ginsberg, în literatura americană. Cartea a apărut însă abia în 2008, după moartea celor doi autori şi a unuia din personajele centrale ale romanului. Nu e întru totul de mirare, de vreme ce acest roman cu un titlu superb, preluat dintr-o ştire de la radio, este o poveste cu tentă poliţistă. Cei doi autori au scris romanul în capitole alternative, sub două aşa-zise pseudonime: Will Dennison (William S. Burroughs) si Mike Ryko (Jack Kerouac). Povestea se încheagă astfel din cele două relatări la persoana întâi. Dincolo de naraţiunea propriu-zisă, cei doi reuşesc să recreeze atmosfera decadentă din New Yorkul de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.

Editura Polirom

Elena Bociorişvili, Povestea unei fete şi a unui pian cu coadă

La saisprezece ani, Faina se metamorfozeaza ca un fluture iesit din crisalida. E frumoasa, senzuala si nu asteapta decat sa se marite. Dar cine sa-i destainuie secretele casniciei? „Ce-s cuvintele? Nimic, apa de ploaie.” Logodnicii vin si pleaca, pe fundalul unei lumi muribunde.
„O saga construita in putine cuvinte. Un tur de forta.” (Radio-Canada)
„Un roman puternic, captivant si tulburator, total lipsit de complezenta si de subterfugii facile.” (Ici)

Editura Humanitas

Martin Page, O poveste de dragoste, poate

Are treizeci si unu de ani, lucreaza intr-o agentie de publicitate, este ipohondru, practicant de yoga si adept al sedintelor de psihoterapie - Virgile, personajul central al acestei fabule urbane in care multi se vor recunoaste, are in fata o problema insolubila: e parasit, printr-un simplu mesaj telefonic, de o femeie pe care n-o cunoaste. Amnezie? Boala fatala? Joc pervers? Asa incepe cautarea nostalgica a unei himere. Dar mai poti crede in dragoste cand apartii unei generatii pentru care „longevitatea marcilor o depaseste pe cea a casniciilor”?
„Un fel de electrocardiograma a inimilor ranite.” (Le Point)
„Nu contati pe eroul principal ca sa ghiciti, inainte de epilog, daca de fapt Clara este o amagire sau o forma aberanta a amneziei lui. Bazati-va mai degraba pe autor si pe bine-cunoscutul sau talent pentru masinatiunile à la Page: va disimula totul pana la capat.” (Le Nouvel Observateur)

Editura Humanitas