Fernando Pessoa, Cartea neliniştirii

Această carte aproape mitică, probabil opera cea mai seducătoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog interior de o tristeţe indicibilă, care surprinde cu o minuţie halucinantă interiorul cu mii de faţete al uneia dintre numeroasele sale heteronime, Bernardo Soares.

Scrisă între 1913 şi 1935 sub formă de panseuri, maxime, aforisme, Cartea neliniştirii, pseudojurnalul pessoan, este o cronică a deziluziei şi a deriziunii izvorâte din convingerea că viaţa e lipsită de noimă, iar arta nu-i conferă nici un sens. Ferit de privirile contemporanilor, cultivându-şi sistematic forţa imaginaţiei, Pessoa îşi construieşte un dublu - Bernando Soares - pe care-l aşază într-un univers personal ireal şi cu toate astea mai adevărat, pentru el, decât lumea reală. Soares, un umil funcţionar în costume cenuşii, alege să-şi petreacă viaţa într-o izolare aproape monahală, mai degrabă visând-o decât trăind-o, privind-o fără pretenţia de a o descifra şi proiectând asupra ei propriile emoţii pe care le încearcă închis între pereţii camerei unde îşi aşterne pe hârtie disperarea. Soares scrie cu luciditate, îndârjire şi furie, împingând introspecţia până la limita incomunicabilului. Dar dincolo de zidurile care-l împrejmuiesc se zăreşte urbea. Peisajul citadin este atât de prezent în toată cartea, încât fragmentele de însemnări încheagă un roman al oraşului cu care, de fapt, Pessoa are o legătură profundă, în genul aceleia pe care Baudelaire o are cu Parisul, Joyce, cu Dublinul şi Kafka, cu Praga. Şi poate tocmai aceste privelişti din fascinanta Lisabonă, cu străduţele ei întortocheate pulsând de viaţă, poartă cu ele speranţa unei posibile evadări.

Editura Humanitas

Jurnalul de la Păltiniş - jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica - a fost bestseller al anilor ‘80, când se vindea pe sub mână si se împrumuta numai prietenilor de încredere. Ediţia a doua, revazută şi adaugită cu paginile cenzurate în 1983, a fost publicată de Humanitas în 1991 şi din acel an Jurnalul s-a vândut în peste 50 000 de exemplare. Împreună cu Epistolarul, Jurnalul de la Păltiniş reconstituie în beneficiul tinerei generaţii de astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii ‘80, în jurul personalităţii lui Noica.

“…O astfel de carte istoriseşte o fabulă care, cu sau fără noi, merită să fie inventată.” (Constantin Noica)